Fermierii români, afectați de creșterea costurilor de producție agricolă
Prețurile produselor agricole din Uniunea Europeană au scăzut cu 5,8% în al doilea trimestru al anului 2026 față de aceeași perioadă din 2025, marcând al treilea trimestru consecutiv de ieftinire pe piața agricolă comunitară, arată datele publicate de Eurostat.
În paralel, costurile de producție au crescut semnificativ. Prețul inputurilor agricole – energie, îngrășăminte și furaje – a urcat cu 4,7% la nivelul UE în trimestrul II din 2026, punând capăt unei perioade de stabilitate.
România se situează aproape de vârful scumpirilor din Uniunea Europeană, cu o creștere a costurilor de 11,7%, fiind depășită doar de Lituania, care a înregistrat un avans de 16,4%. La polul opus, Ungaria și Polonia au raportat creșteri modeste, de doar 1,2%.
Factori principali ai scumpirii inputurilor sunt energia și lubrifianții, cu o majorare de 22%, urmate de îngrășăminte, cu 13,4%.
Discrepanțe la prețurile de vânzare
La nivelul prețurilor de la poarta fermei, 20 de state membre UE au consemnat scăderi severe, cele mai accentuate fiind în Danemarca (-17,2%), Irlanda (-16,2%), Letonia și Estonia (-14,5%).
România se află în contrast cu această tendință, înregistrând o creștere ușoară de aproximativ 1% a prețurilor la produsele agricole.
Pe categorii, cele mai mari ieftiniri la nivel european s-au observat la lapte (-16,6%) și cereale (-5,6%).
Astfel, deși produsele agricole se ieftinesc pe piețele europene, fermierii se confruntă cu explozia costurilor la energie și îngrășăminte, ceea ce le afectează direct rentabilitatea.
Vrei să vezi mai des știrile Punctul Zilei în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
