Aplicarea taxei pe marile averi a fost amânată până la 30 septembrie
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat marţi, la finalul şedinţei de Guvern, că aplicarea taxei pe marile averi a fost amânată până la 30 septembrie. Această decizie a fost luată pentru a permite sistemului informaţional referitor la marile proprietăţi să poată oferi acces la datele privind valoarea impozabilă a clădirilor. „Guvernul a aprobat în şedinţă ordinară proiectul de ordonanţă de urgenţă care impune o serie de măsuri pe linia continuării proiectelor de digitalizare şi a conformării voluntare pentru contribuabili,” a declarat Boloş.
Printre măsurile principale se numără implementarea e-caselor de marcat fiscale, cu peste 650.000 de unităţi deja racordate la sistemul naţional și introducerea unor elemente de identitate opţională pentru cumpărători, facilitând conformarea voluntară. De asemenea, ministrul a subliniat progresele în proiectul declaraţiei unice digitale și consolidarea sistemului informatic necesar pentru acest tip de impozit, precum şi pentru modulele antifraudă, care urmează să fie operaţionalizate cu data de 1 iunie.
O altă categorie de măsuri se referă la digitalizare pe e-Transport, unde, în cazul în care contribuabilii au uitat sau au omis să obţină codul UIT pentru declaraţia de e-Transport, dar bunurile sunt înregistrate în evidenţele contabile, se va renunţa la confiscarea acestor bunuri, aplicându-se doar amenzi.
Marcel Boloş a menționat că proiectele pentru digitalizarea ANAF au continuat, modulul e-Factura fiind funcţional și operaţional din data de 1 ianuarie, cu îmbunătăţiri aplicate în urma observaţiilor primite de la mediul de afaceri. A fost introdus decontul de TVA precompletat, pentru a reduce gap-ul de TVA, estimat la peste 9 miliarde de euro. Totodată, s-a menţionat și instalarea scanerelor în vămi și implementarea sigiliului electronic al mărfurilor, parte din pachetul de măsuri de digitalizare pentru o mai bună colectare a veniturilor la bugetul de stat.
În încheiere, ministrul Finanţelor a adăugat că, în urma aplicării Legii 296 privind consolidarea fiscal-bugetară a României, veniturile planificate pentru primul trimestru au fost realizate în întregime de ANAF, iar până la sfârşitul lunii aprilie, încasările la bugetul de stat au depăşit 45 de miliarde de lei, aceasta fiind o sumă record.
Sursa: realitatea.net