decembrie 6, 2024
Economie

Comisia Europeană alocă 500 de milioane euro.

Comisia Europeana aloca 500 de milioane euro

Acest lucru va permite industriei europene de apărare să îşi sporească capacitatea de producţie de muniţii la 2 milioane de cochilii pe an până la sfârşitul anului 2025. Unul dintre cele 31 de proiecte proiecte care vor beneficia de finanţare este construirea unei fabrici de pulberi pentru muniţie în România, relatează HotNews care citează Europa Liberă.

Mai exact, România va primi 47 de milioane de euro pentru a construi fabrica de pulberi militare, printr-un parteneriat între compania românească Romarm – o companie Ministerului Economiei – și producătorul german de armament Rheinmetall.

Comisia anunță că cele 31 de contracte de finanțare ar putea fi semnate în luna mai a acestui an.

Ministrul Economiei, Radu Oprea, în subordinea căruia se află compania ROMARM (care reunește cele 16 fabrici de muniție și armament de stat), a declarat recent că reprezentanții companiei Rheinmetall au venit deja în România.

„Am avut inspecții în teren, există un concept, pentru că astfel a fost depus proiectul, știm ce avem de făcut. Însă vom avea din nou, în aprilie, vizite în teren la nivel tehnic, pentru a putea să definim mai bine proiectul și de aici, să mergem cu toți pașii necesari”, a afirmat ministrul Economiei.

Ulterior, Radu Oprea a precizat că la începutul lunii august va veni echipa de tehnicieni din Germania pentru a stabili toți pașii pe care îi mai avem de făcut.

„Pulberea pe care o vom produce în România va fi probabil cea mai performantă pulbere din lume la ora actuală”, a declarat, vineri, ministrul la un post TV.

Sursa: Realitatea.net