„`markdown
Supărarea pe cifrele inflaţiei
Supărarea a crescut şi mai mult după ce, zilele trecute, Eurostat a publicat cifrele inflaţiei din ianuarie anul curent. Ce am văzut? Cehia „a ţâşnit” de pe ultimul loc, întrecând ţări dintre cele mai gradate, între care Germania, Spania, Franţa, Suedia, Irlanda. Unde s-a plasat? În plutonul din faţă, lângă Danemarca, Italia, Belgia, Finlanda. România fiind astfel împinsă pe ultimul loc. Un şoc puternic, provocat în coloana cu rate anualizate, cere o explicaţie detaliată. O explicaţie ce ar fi normal să fie găsită în coloana cu rate lunare. Să se fi întâmplat aici ceva atât de relevant, încât să producă un schimb semnificativ de poziţii în sistemul UE al preţurilor de consum şi totodată să mute Cehia de pe ultimul loc, cu rata anualizată cea mai mare, la numai câteva zecimale distanţă de optimul de 2 la sută? Citirea „gramaticală” a cifrelor statistice dezleagă realitatea din spatele lor!
Un paradox istoric
Iar dacă Eurostat nu a greşit înseamnă că explicaţia n-o putem găsi în prezent. Ci în trecut. Recursul la istorie este inevitabil. Pentru că numai un paradox istoric putea să intervină, în ianuarie 2024, şi care – cuplat cu un altul pe care statisticienii îl numesc efect de bază – să provoace un fenomen unic în procesul inflaţionist ce a intrat în al patrulea an. Pentru că niciodată, în cei trei ani ce s-au scurs deja, nu s-a întâmplat ca o ţară să mişte în favoarea sa rata anualizată cu 5 puncte procentuale de la o lună la alta şi să treacă de pe ultimul loc în plutonul din frunte. Şi asta fără ca datele recente să ofere vreo explicaţie!
Rata medie a inflaţiei – un indicator relevant
Ce merită să fie reţinut din ceea ce ni s-a întâmplat în ianuarie? Că rata anualizată, calculată în fiecare lună, este un indicator relevant sub multe aspecte, dar să nu uităm că statistica mai dispune de un reper pentru analiza mişcării preţurilor – rata medie a inflaţiei. Deşi, în dezbaterile publice de la noi, se fac rar trimiteri la această rată, importanţa ei este fundamentală. Având un compas de 24 de luni – ultimele 12 luni raportate la 12 luni anterioare – această rată se lasă mai greu perturbată de schimbările sezoniere de felul celor din ianuarie acest an, fiind indicatorul cel mai sintetic al stabilităţii preţurilor. În plus, are avantajul că ia în calcul o perioadă mai lungă, când zona euro aluneca deja spre deflaţie. Atunci, flancul estic era cel mai bine poziţionat în cursa preţurilor de consum, competiţie determinantă în măsurarea inflaţiei. Iar în patrulater s-a conturat următorul clasament: România a ocupat cea mai bună poziţie, Cehia a doua, Polonia a treia şi Ungaria a patra, cu inflaţia cea mai mare din Uniunea Europeană. Criteriul fiind, bineînţeles, calculul ratei anualizate.
Tabloul pe care guvernatorul BNR l-a prezentat recent presei, cu ratele medii ale inflaţiei calculate pe 24 de luni pentru anii 2021, 2022 şi 2023, arată limpede cât de neadecvată şi cât de neadevărată este concluzia că România ar avea cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană. O concluzie desprinsă din datele pe trei luni (octombrie, decembrie şi ianuarie) contrazisă de datele adunate timp de trei ani.
