octombrie 4, 2024
Economie

Impozitarea progresiva ar putea fi implementata din ianuarie.

Impozitarea progresiva ar putea fi implementata din ianuarie

Marcel Boloş, ministrul de Finanţe, a vorbit despre impozitarea progresivă a salariilor pentru români.

„În ceea ce priveşte impozitarea progresivă, avem aceste rapoarte ale Băncii Mondiale şi, mai nou, şi OCDE (n.r. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) este cel care menţionează această recomandare pentru ţara noastră. Deocamdată, suntem cu sistemul de impozitare unică. Este, dacă vreţi, o sarcincă pe care noul guvern instalat cu data de 1 ianuarie 2025 o va avea de dus la bun sfârşit. Avem un sistem de impozitare a muncii, care este unul dintre cele mai ridicate de la nivelul Uniunii Europene, şi poate e momentul pentru o re-echilibrare.

Dacă se va avea în vedere întreaga impozitare a muncii trebuie să gândim pachetul acesta complet de politică fiscală în urma căruia fie ne alegem cu o reducere a impozitării muncii, şi cred că acesta ar fi un obiectiv important pentru România, şi transferul sarcinii fiscale spre consum şi spre impozitarea capitalului, fie doar ne alegem cu măsuri punctuale, care pot aduce pe termen scurt mai mulţi bani la buget”, a declarat Marcel Boloş, ministrul de Finanţe.

Ministrul de Finanţe, alternativa „de luat în calcul” în ceea ce priveşte cota TVA.

„Avem şi recomandarea pe care o are Banca Mondială şi avem şi aceste cote diferenţiate pe care le practicăm întâi de toate. Cota standard este una dintre cele mai scăzute la nivelul Uniunii Europene, avem 19% cota standard de TVA şi apoi avem şi cotele diferenţiate de 9% şi de 5% pe care le practicăm. Aceste re-ajustări în ceea ce priveşte cota standard de TVA şi o singură cotă aşa cum cere Comisia Europeană, sunt o alternativă de luat în calcul”, a mai precizat ministrul Marcel Boloş.

Sursa: