octombrie 12, 2024
Economie

Ministrul Finanțelor vorbește despre cheltuirea unui miliard de euro.

Ministrul Finantelor vorbeste despre cheltuirea unui miliard de euro

Ministrul Finanțelor despre procesul Roșia Montană: „O sumă care îți provoacă fiori”

„Este un proces şi o sumă vehiculată care îţi provoacă fiori. Noi am analizat cu atenţie cuantumul cheltuielilor care s-au efectuat deja la Roşia Montana şi orice decizie de acest fel este una care pune presiune pe bugetul de stat. Calculele aşa arată: că s-au efectuat cheltuieli care sunt aproximativ în jur de un miliard de euro. Deci ne aşteptăm la o decizie, dacă va fi dată în acest sens, care să prevadă despăgubiri la nivelul acesta, al sumei pe care deja a investit-o. Sunt cheltuieli cu documente care s-au efectuat acolo”, a afirmat Marcel Boloş, luni seară, la o televiziune de știri.

El a susţinut că poate exista şi posibilitatea ca statul român să fie obligat de instanţă să permită continuarea proiectului. ”Poate totuşi avem şi surpriza aceasta a unei decizii nemonetare. Ce înseamnă acest lucru, că ar putea fi obligat statul român să continue exploatarea. Ne vom supune la decizia care va fi luată de către instanţa internaţională. (…) Este limpede că această decizie nemonetară, din punct de vedere al efortului bugetar, ar fi mai uşor de implementat. E posibil să se ţină cont de faptul că această licenţă de exploatare a resursei noastre de aur este încă în vigoare”, a adăugat Boloş.

Compania Gabriel Resources a acţionat în instanţele internaţionale statul român pentru că a blocat exploatarea aurului de la Roşia Montană, decizia fiind aşteptată în luna martie. Eventualele despăgubiri pe care ar trebui să le plătească România se aşteaptă să fie foarte mari.

Sursa: realitatea.net