Ceva este îngrozitor de putred la Nuclearelectrica. Compania de stat este împinsă să ia decizii împotriva interesului economic și strategic al României, iar ultimele două demisii de răsunet de la vârful societății par să aibă legătură cu acestea. Ultima decizie șocantă a Nuclearelectrica a fost să secretizeze rezultatele studiului de prefezabilitate, care arătau costurile uriașe de construcție ale reactoarelor modulare americane și, implicit, costurile ulterioare pe MWh la energia produsă.
La sfârșitul lunii martie, două demisii de la vârful Nuclearelectrica (SNN), a directorului financiar Dan Niculaie Faranga, un expert în domeniu, și a reprezentantului special pentru proiecte strategice și relații internaționale, Ana Birchall, au zguduit compania.
Imediat după plecarea precipitată a acestora, Nuclearelectrica a făcut public Convocatorul Completat al Adunării Generale Ordinare și Extraordinare a Acționarilor din data de 17.04.2024, al cărui element principal îl constituie reactoarele modulare de la firma americană NuScale.
Astfel, pe ordinea de zi a AGOA, SNN a publicat nota privind Aprobarea deciziei privind continuarea proiectului Reactoarelor Modulare Mici (SMR), în baza documentației tip studiu de prefezabilitate, elaborată în conformitate cu cerințele HG nr. 907/2016 privind etapele și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții financiare din fonduri publice. Aici vine însă partea șocantă. Sub pretextul protejării intereselor sale comerciale legitime, precum și cele ale Asocierii, avand în vedere informațiile de natură comercială din “Studiul de prefezabilitate privind proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) Anexa 3, SNN a decis să le ofere posibilitatea acționarilor să emită o cerere în acest sens, însoțită de Acordul de confidențialitate completat și o copie CI pentru a primi acces la Studiul de prefezabilitate privind proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR).
Chiar și cu acord de confidențialitate, acționarii, adică Ministerul Energiei, cu 82,49%, Fondul Proprietatea, cu 6,99 și alți deținători, cu 10,50%, nu vor avea acces la informațiile referitoare la valoarea costurilor estimate de investiție de tip CAPEX, respectiv a paragrafelor referitoare la valoarea parametrilor de intrare (tip OPEX) și la premizele necesare pentru calculul indicatorilor de eficiență, existente în studiu.
”Menționăm că studiul de prefezabilitate vine să sprijine continuarea proiectului cu Reactoare Modulare Mici (SMR), fiind întocmit în conformitate cu HG 907/2016, analiza bazându-se în principal pe evaluări tehnice preliminare, urmând ca pe parcursul etapei următoare a proiectului să fie întocmit studiul de fezabilitate. Studiul și, implicit, recomandările formulate în cadrul acestuia, printre care și cele cu privire la economicitatea proiectului, vor constitui baza emiterii Deciziei Finale de Investiție și vor fi prezentate la acel moment, în spiritul transparenței, bunei credințe și bunelor practici, în condițiile legislației aplicabile dreptului acționarilor de a avea acces la informații suficiente despre subiectele supuse aprobării AGA”, se precizează în Convocator.
Specialiștii în energia nucleară atrag atenția că, având în vedere că Nuclearelectrica a cerut participarea statului la proiectul SMR-urilor, cel mai probabil prin garanții financiare, proiectul devine public și trebuie să existe transparență, prin publicarea costurilor estimate. Mai ales după ce proiectul NuScale a fost abandonat în SUA tocmai pentru că depășise 9 miliarde de dolari. Mai mult, capex (investiție) și opex (operare) stabilesc în final costul energiei produse de Nuclearelectrica cu reactoarele modulare sau, altfel zis, prețul cu care va vinde în România energia produsă.
Proiectul SMR-urilor NuScale de la Doiceşti va fi cu 20-30% mai ieftin decât cel din Utah, susținea, luna trecută, Sebastian Burduja. ”Nu vreau să avansez vreo cifră. Acesta este scopul fazei a doua în care proiectul intră, să detalieze tot ce e necesar de făcut, bugetul proiectului, inclusiv să amenajeze structura financiară care va susţine această investiţie. Ce pot să vă spun, din discuţiile cu NuScale, ei mi-au spus că proiectul Doiceşti este semnificativ mai ieftin, cu 20-30%. În cifra de 9 miliarde dolari din SUA intra şi costul de finanţare, intrau şi multe alte lucruri”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Pe de altă parte, potrivit directorului general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, calendarul final prevede ca la terminarea FEED 2 (Front End Engineering and Design) să existe un contract de certitudine şi atunci se va lua o primă decizie de investiţie, probabil în februarie-martie anul viitor. ”După aceea va mai exista o reevaluare a deciziei de economicitate, ţinta primului modul, al punerii sale în funcţiune, fiind finele lui 2029”, a afirmat Cosmin Ghiță.
Sursa: https://www.incisivdeprahova.ro/2024/04/08/niciodata-ucenicul-sau-calfa-n-au-fost-platiti-mai-bine-ca-mesterul/
Economie
Niciodată ucenicul sau calfa n-au fost plătiți mai bine ca meșterul.
- by admin
- aprilie 8, 2024
- 6 luni ago