octombrie 4, 2024
Economie

PNL și PSD au convenit asupra comasării alegerilor.

PNL si PSD au convenit asupra comasarii alegerilor

Membrii PSD și PNL au votat, miercuri, comasarea alegerilor în România și liste comune la alegerile europarlamentare. Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au anunțat calendarul alegerilor din 2024 și deciziile finale privind listele electorale comune.

Liderii celor două partide din coaliție, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au anunțat, într-o conferință de presă comună, deciziile finale luate în cadrul celor două ședințe.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că partidele au dat dovadă de „un minim sacrificiu de orgoliu” pentru stabilitatea țării și interesul românilor. Acesta a vorbit despre asumarea responsabilă a PNL și PSD, pentru stabilitatea și coerența actului de guvernare. „Nu ne putem permite să fragilizăm ce ține de stabilitatea țării pentru micile orgolii politice, care să fractureze tot ceea ce ține de îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am asumat în fața românilor.”, a spus acesta.

Cinci liberali au votat „împotrivă”, doi s-au abținut, în timp ce 58 au votat „pentru”. Liderii PSD au votat în unanimitate calendarul alegerilor din 2024, comasarea și listele comune.

Cei cinci membri PNL care au votat împotrivă sunt: Robert Sighiartău – vicepreședintele PNL, Ioan Turc – primarul din Bistrița – Năsăud, președintele PNL Bihor – Ilie Bolojan, fostul premier Florin Cîțu și Florin Birta – primarul din Oradea.

Președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, și președintele CJ Timiș, Alin Nica, s-au abținut. „Știm toți istoricul formării coaliției. România se afla și în fața unei crize sociale. Nu am nici o reținere de a ne angaja în acest proiect politic. În afară de performanțele guvernării, ne-am asumat o decizie politică. O putere politică trebuie să facă politici publice pentru cetățeni Trebuie să facem deosebirea între a fi oameni politici și oameni de stat. Am dovedit că putem lua decizii în momente decisive Prezența cea mai mare la alegeri e la locale. Faptul că am decis comasarea nu e împotriva democrației, dimpotrivă, e un vot în plus pentru democrație și pentru o reprezentare corectă în fața românilor Am propus și o alianță electorală pentru alegerile europarlamentare. E evident că doar cele două mari partide se pot uni și pot face față valului extremist.”, a declarat liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu.

„Am sentimentul că am făcut ce e mai bine pentru țara mea, indiferent de costuri. Am hotărât, în cursul lunii septembrie, să avem alegerile prezidenţiale. Primele date sunt – 1-15 septembrie, 8-22 septembrie sau sfârşitul lunii septembrie. Una din cele trei va fi aleasă. 8-22 ar fi cea mai potrivită. Pe 8 decembrie, vor fi alegerile parlamentare.”, a mai spus acesta.

Alegeri europarlamentare în România – 9 iunie 2024

Alegeri locale în România – 9 iunie 2024 (comasate cu cele europarlamentare)

Alegeri prezidențiale în România – turul 1 – 8 septembrie 2024, turul 2 – 22 septembrie 2024 (varianta preferată de premier)

Alegeri parlamentare în România – 8 decembrie 2024

Senatorul PNL Florin Cîţu arată că a votat împotriva listei comune PNL-PSD la alegerile pentru Parlamentul European. „La BPN -ul de azi am votat ÎMPOTRIVA listei comune PNL-PSD la alegerile pentru Parlamentul European. Niciodată nu voi vota un socialist/pesedist! Este o alianță toxică pentru români și pentru PNL”, a postat Cîţu pe Facebook.

Sursa: Gazeta de Sud alegeri comasatecalemdar alegeri 2024