În discuţiile care au urmat agresiunii verbale, primarul municipiului Ploieşti, domnul Andrei Volosevici, a avut o atitudine echivocă, dând de înţeles că jurnaliştii „şi-o merită”, pentru că „scriu/vorbesc ce nu trebuie, uneori”.
Având în vedere că domnul primar menţine aceeaşi atitudine, prin care încurajează manifestarea în spaţiul public a acestui acest tip de comportament specific interlopilor, noi, semnatarii acestui manifest, îi solicităm acestuia următoarele:
1. Exprimarea de urgenţă a unei poziţii publice clare, neechivoce, referitoare la incidentele care au avut loc în timpul şedinţei de Consiliu Local şi, după aceasta, pe holurile primăriei, şi care au fost generate de către domnul Fernando Scoruş, tatăl consilierului său personal, Patrick Scoruş.
2. Clarificarea poziţiei pe care domnul Fernando Scoruş o ocupă în relaţia cu Clubul Sportiv Municipal Ploieşti. A fost sau este împuternicitul domniei sale în relaţia cu conducerea clubului?
3. Publicarea pe site-ul Primăriei Ploieşti a persoanelor care deţin în prezent funcţia de „consilier personal” al primarului, precum şi a persoanelor care au deţinut această funcţie de la începutul mandatului domniei sale, până în prezent.
Până când aceste solicitări nu vor fi onorate, în semn de protest, noi, semnatarii acestui document, jurnalişti sau organizaţii media, nu vom mai participa la conferinţele de presă organizate de primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici.
De asemenea, solicităm Consiliului Local Ploieşti amendarea de urgenţă a regulamentului de organizare a şedinţelor în sensul:
1. Obligativităţii participării în persoană, în format fizic, a consilierilor, viceprimarilor şi primarului, la şedinţe şi reglementarea participării online în mod excepţional, în condiţii clar definite;
2. Stabilirea unei proceduri clare a luării cuvântului de către cetăţeni în timpul şedinţelor de consiliu;
3. Sancţionarea folosirii unui limbaj licenţios în cadrul şedinţelor de consiliu şi a atacurilor la persoană.
Ne cerem scuze cititorilor noştri şi sperăm că demersul nostru va duce la igienizarea discursului şi comportamentului în tot spaţiul public şi în special în Primăria Ploieşti.
Observatorul Prahovean: Mihai Nicolae, Claudiu Vasilescu, Marius Nica, Ştefan Vlăsceanu, Roxana Tănase, Luiza Toboc, Corina Matei
Actualitatea Prahoveană
Harry Ştefan – NecenzuratPH
Cristina Iancu- Ştiri Actuale.ro
Bogdan Enache – Proces Verbal
Dada TV
Daniel Dimache – Gazeta de Prahova
Prahova Economică
Știriactuale.ro
Sursa: corectnews.com