Spitalele din România trebuie să fie pregătite pentru o situație de război
Spitalele din România, inclusiv cele civile, trebuie să fie pregătite pentru o situație de război, susține șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat, într-un interviu pentru Digi24, citat de Ziare.com. „Dacă UPU-rile sau dacă în spitalele civile, în caz de conflict, vom primi pacienți, este normal. Toată Europa, toată lumea vede acest lucru, că militarii, dacă sunt răniți, vor ajunge la un moment în spitalele civile. Nicio țară n-are spitale militare cu toate specialitățile care să acopere nevoia militarilor. Așa că orice spital civil va ajunge în final să primească, posibil, răniți, militari sau civili”, a explicat Raed Arafat.
Șeful DSU susține că România trebuie să se pregătească fără ca populația să fie panicată. „Să știți că se lucrează, nu numai în România. Se lucrează peste tot pentru pregătirea sistemelor sanitare din țările membre NATO pentru a face față unei eventuale situații de conflict. Chiar dacă toată lumea spune că acest lucru este foarte puțin probabil și că nu trebuie să ne speriem, da, așa este, dar a fi pregătit este un lucru obligatoriu. Și anul trecut, nu este niciun secret că s-a ținut la NATO o întâlnire a grupului întrunit de sănătate, care este un grup pe care am onoare să-l coordonez de câțiva ani. S-a discutat despre necesitatea ca sistemele să fie mai pregătite, cu viziune spre accidentele colective, indiferent de cauza lor, spre a primi un număr mare de accidentați, că vin din altă țară, că vin din țară, dacă vin din cauza unui conflict sau vin din cauza unei catastrofe, oricum trebuie să fim pregătiți. Deci pot să spun că mai avem încă, dar creștem, creștem la stocuri, la pregătire, la materiale sanitare”, a mai declarat Arafat.
Potrivit șefului DSU, printr-un proiect de 96,5 milioane euro se va realizat „un stoc medical și de detecție și de monitorizare pe partea de chimic, biologic și radio-nuclear”. „Un stoc pe care noi îl creăm în România în numele Uniunii Europene și sunt alte țări similare nouă care au luat astfel de sume ca să facă aceleași lucru. Astea toate cresc nivelul de pregătire”, a mai declarat Raed Arafat.
Sursa: Ziare.com