Mai exact, pentru fiecare an de activitate în acest domeniu, românii pot primi un punct de pensie. Inițiatorii proiectului de lege spun că vor această schimbare pentru că sumele primite la ora actuală nu le asigură un trai decent gospodarilor.Totodată, precizează că bugetul de stat nu va fi majorat dacă pensiile fermierilor vor fi mărite, asta pentru că în România nu există foarte mulți pensionari din acest sector. Șeful Casei Naționale de Pensii dă asigurări că nu sunt probleme cu recalcularea pensiilor și că nu vor exista întârzieri la plată. Daniel Baciu a declarat, în exclusivitate la Realitatea Plus, că toți pensionarii vor primi de la 1 septembrie veniturile recalculate. „Noi deja avem procesul de evaluare finalizat 99,9 la sută. 150 de mii de dosare mai avem din 1,4 milioane. Procesul de evaluare se va finaliza. Colegii fac softul, emitem taloanele. Avem un calendar foarte clar. Nu avem întârzieri. De la 1 septembrie vor primi pensiile calculate”, a spus Daniel Baciu, la Realitatea PLUS.