Puține se pot spune despre Holocaust și despre Auschwitz, cel mai puternic simbol al său, fără durere în stomac. Pe film, încercarea de a reda ororile Holocaustului a fost mereu problematică: unii cineaști nu au beneficiat de distanța temporală, alții de detașare personală sau de material documentar, iar cei mai mulți au evitat să intre în malaxorul de considerații etice și morale.
Cum redai violența și moartea fără a le fetișiza și, în același timp, fără a le trimite în derizoriu? Soluția lui Jonathan Glazer a fost să renunțe complet la ele. Nu le ignoră, fiind mereu prezente în conștiința spectatorului, pur și simplu nu le arată, lăsând puterea de sugestie să fie motorul principal al filmului.
În cazul lui Eichmann, Arendt nota că nu este un monstru, un fanatic, ci un simplu birocrat care își îndeplinea îndatoririle în cadrul regimului nazist. El nu era motivat de ură sau de răutate profundă, ci se supunea pur și simplu autorității, fiind lipsit de reflecție morală sau gândire critică.
În 1961, Hannah Arendt asista la procesul lui Adolf Eichmann – responsabilul pentru logistica Holocaustului – de la Ierusalim. În cartea publicată ulterior (Eichmann in Jerusalem: A Report on the Banality of Evil), Arendt a introdus termenul de „banalitate a răului”, prin care încerca să explice cum ajung oamenii să fie complici la acte de răutate extremă.
Filmul este în cinematografe. Zona de interes/The Zone of Interest (2023), SUA, Marea Britanie, Polonia, dramă, 105 min.
Regia: Jonathan Glazer
Cu: Sandra Hüller, Christian Friedel, Ralph Herforth
