septembrie 6, 2025
Economie

Nu se cunoaște suma exactă de bani.

Tribunalul a decis simbolic să oblige ITIA să plătească 20.000 de franci elvețieni (n.r. echivalentul a aproximativ 21.000 de euro) cu titlul de „contribuție la efortul de apărare al Simonei”, a precizat reprezentantul legal al Simonei.Nemaifiind inclusă în clasamentul WTA, Halep trebuie să aștepte invitații pentru a merge la turnee și a acumula puncte. Ea

Read More
Economie

Revoluția ecologică din UE va duce la dispariția produselor.

Astfel, în toate supermarketurile nu vom mai găsi produse ambalate în materiale plastice, iar această schimbare a ambalajelor va duce, cel mai probabil și la o creștere a prețurilor, informează AFP Ambalaje de plastic de unică folosință în restaurante și supermarketuri vor fi interzise. Cu alte cuvinte, recipientele de plastic de unică folosință nu vor

Read More
Economie

Ciucă vorbește despre evenimentul politic major înaintea alegerilor europarlamentare.

Semnul sub care se desfăşoară acest congres este unul al unităţii, al solidarităţii şi al deciziilor pe care trebuie să le luăm pentru cetăţenii Europei, pentru cetăţenii României! Mă bucur foarte mult că am primit această decizie, ca Partidul Popular European să desfăşoare în următoarele trei zile congresul popularilor europeni aici în Bucureşti. Este un

Read More
Economie

Nebunie pe piața AURULUI. Cotatia BNR atins maxim istoric.

Record istoric: Gramul de aur atinge o nouă valoare maximă Gramul de aur s-a scumpit marți cu 6,1312 lei (2%), ajungând la o cotație de 312,9021 lei, de la 306,7709 lei, cât anunțase luni Banca Națională a României, înregistrând din nou o valoare record, arată Agerpres.Metalul prețios a mai fost aproape de cele 2 recorduri

Read More
Economie

Reduceri la impozitul pe cladiri si terenuri pentru donatorii de sange.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea posibilității acordării, de către consiliile locale, a unei reduceri procentuale a impozitelor pe clădiri și pe teren datorate de persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge pe parcursul unui an calendaristic, pentru o singură clădire și teren. Reducerea astfel aplicată poate fi

Read More
Diverse

Protest al jurnaliștilor prahoveni

În discuţiile care au urmat agresiunii verbale, primarul municipiului Ploieşti, domnul Andrei Volosevici, a avut o atitudine echivocă, dând de înţeles că jurnaliştii „şi-o merită”, pentru că „scriu/vorbesc ce nu trebuie, uneori”. Având în vedere că domnul primar menţine aceeaşi atitudine, prin care încurajează manifestarea în spaţiul public a acestui acest tip de comportament specific

Read More
Diverse

Presa ca țintă. Jurnalistul ca dușman.

Tocmai din această cauză, realizând progresiv importanța strategică a muncii jurnaliștilor Din ce în ce mai mulți politicieni sunt tentați să instituie diverse de forme de control, mai mult sau mai puțin vizibile dar, pe fond, toate la fel de brutale, pentru a le putea controla activitatea, împiedicând sau influențând conținutul unor știri sau comentarii.

Read More
Economie

UE solicită sprijinul organizațiilor de presă

Sorin Rosca Stanescu Este un document cu adevărat exploziv. Care trebuie citit cu mare atenție. De către cât mai mulți cetățeni. De către decidenții politici. Dar mai ales de către jurnaliști și organizațiile de presă ale acestora. În cazul nostru, Clubul de Presă. UE ne apără și ne solicită sprijinul pentru a ne apăra noi

Read More
Diverse

Proteste împotriva reglementării sclaviei în structurile de ordine publică.

Proteste în fața DGPMB și IGPR după ce șeful Poliției Capitalei a reglementat sclavia la nivelul structurilor de ordine publică printr-o dispoziție care nu are nici o legătură cu legalitatea La nivelul poliției capitalei, după orele de program, Berechet a emis o dispoziție ilegală prin care se reglementează programul de lucru la nivelul structurilor de

Read More
Economie

De ce refuza Nicusor Dan fuziunea ELCEN-Termoenergetica?

Conform unui comunicat al ministerului, refuzul primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, de a promova o hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru aprobarea, de principiu, a fuziunii dintre ELCEN şi Termoenergetica, motivat de faptul că există deja o intenţie pe care acesta a exprimat-o în anul 2021, „aruncă în derizoriu chestiunea vitală a

Read More